Facebook introduce optiunea de editare a postarilor
Daca pana acum trebuia sa stergi un comentariu scris gresit, aiurea sau la betie si sa il postezi din nou corect, cenzurat sau a doua zi, se pare ca Zuckerberg ne va permite sa ne editam aceste derapaje.
In zilele urmatoare, Facebook va suferi un nou update ce va permite atat editarea commenturilor, cat si vizionarea ulterioara a modificarilor aduse unei postari. Toti cei care si-au facut o obisnuinta din a scrie gresit vor putea sa se corecteze, dar daca si corectura va fi una pe masura, Facebook va arata tuturor cam cat de analfabeti suntem…
Pe de alta parte, dupa cum observa si theverge.com, acest istoric al modificarilor este cat se poate de util, pentru a impiedica alterarea ulterioara a unei discutii sau a unui subiect deja dezbatut.
Ne va ajuta noua modificare sau mai mult ne va complica viata in interiorul retelei sociale?